Certificatul de urbanism

Avand drept functie principala informarea celor interesati – proprietari, titulari ai altor drepturi reale principale, constructori ori administratie – asupra servitutilor de urbanism aplicabile unui teren determinat si susceptibile sa limiteze dreptul de a construi, certificatul de urbanism prezinta o figura juridica proprie, dificil incadrabila in randul categoriilor administrative clasice.


Din punct de vedere istoric, el s-a nascut din practica conform careia, cu ocazia vanzarilor imobiliare, se solicita administratiei sa comunice natura si continutul servitutilor de urbanism, aplicabile imobilului care forma obiectul tranzactiei. Raspunsul acesteia s-a concretizat initial intr-o simpla nota cu caracter de informare, dar care treptat si-a consolidat statutul juridic, mai ales in privinta rolului si consecintelor produse, pana cand s-a ajuns la certificatul de urbanism de astazi, care indeplineste, in principal, functia de informare a administratiilor, sub forma unui act creator de drepturi in beneficiul lor, dar si pe cea de mijloc de control de catre administratie a utilizarii terenurilor, in anumite limite și conform anumitor scopuri.


Sub impulsul cerintelor practicii, certificatul de urbanism si-a diversificat functiunile si cristalizat statutul juridic, conform legislatiei in vigoare - art. 28 din Legea nr. 350/2001 - rolul sau fiind acela de a asigura, prin eliberare, aplicarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate.


In functie de dispozitiile de urbanism si limitarile administrative aduse dreptului de proprietate, precum si de situarea echipamentelor publice existente ori preconizate, certificatul de urbanism indica faptul daca terenul respectiv este construibil in general ori daca este posibil de realizat o operatiune determinata. Prin informatiile oferite, raspunsul oferit de certificat poate fi pozitiv sau negativ. Administratia publica nu poate decide decat in functie de aceste date, care nu pot fi contestate si ignorate.